Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer

Vizită de studiu în cadrul Direcției Naționale de Probațiune

Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului român al Justiției a găzduit, în perioada 05-07 septembrie 2023, o vizită de studiu a unui grup de specialiști ai Inspectoratului Național de Probațiune din Republica Moldova, ai Asociației pentru Justiție Penală Participativă și ai UNICEF Moldova.

Vizita a avut ca obiectiv familiarizarea specialiștilor din Republica Moldova cu aplicația informatică care conține SERN – Scala de Evaluarea a Riscului și Nevoilor pentru persoanele aflate în evidența sistemului de probațiune românesc, cu scopul dezvoltării unui produs similar pentru serviciul de probațiune din Republica Moldova.

Pe parcursul a două zile și jumătate au avut loc prezentări interactive la nivelul Direcției Naționale de Probatiune și o vizită la Serviciul de Probațiune Ilfov, activități utile pentru detalierea unor aspecte ce țin de culegerea datelor și înregistrarea informațiilor în aplicația informatică, integrarea SERN în managementul de caz specific activității de probațiune, analiza implementării soluției IT și a etapelor dezvoltării acesteia. 


Vizita de studiu se încadrează în sfera acțiunilor consecvente de cooperare și a schimburilor de bune practici dintre sistemele de probațiune din România și Republica Moldova și a fost organizată în cadrul proiectului „Sporirea aplicării alternativelor la detenție în privința copiilor în conflict cu legea și resocializarea acestora” implementat în parteneriat de către Asociația pentru Justiție Penală Participativă, Inspectoratul Național de Probațiune din Republica Moldova, Administrația Națională a Penitenciarelor, Consiliul de Mediere și UNICEF Moldova.

Sari la conținut