Precizări ale Direcției Naționale de Probațiune în legătură cu spargerea sediului Serviciului de Probațiune București
În legătură cu incidentele recente petrecute la Sediul Serviciului de Probațiune București, în urma cărora au fost forțate și sparte mai multe birouri ale serviciului, facem următoarele precizări:
În noaptea de 2-3 iunie 2022 s-a dat o spargere în clădirea în care funcționează Serviciul de Probațiune București. A fost a treia spargere în mai puțin de cinci zile.
Reprezentanții Serviciului de Probațiune București au sesizat poliția cu privire la fiecare spargere, cercetarea incidentului de către organele de poliție fiind în desfășurare.
Sediul Serviciului de Probațiune București se află într-un imobil al RAAPPS, în urma încheierii unui contract de locațiune. În prezent, în exteriorul imobilului sunt instalate schele pentru renovarea fațadei, schele pentru care nu a fost asigurată supravegherea/paza în mod corespunzător de către executant/beneficiar, creându-se astfel o situație de risc pentru spațiile din imobil.
În urma incidentelor menționate, reprezentanții direcției s-au aflat în permanentă comunicare cu șeful Serviciului de Probațiune București, pentru asigurarea măsurilor de înlocuire a echipamentelor deteriorate și continuarea activității serviciului de probațiune, respectiv de prevenire a unor noi astfel de situații.
În regim de urgență au fost transmise în cursul zilei de astăzi solicitări organelor de poliție și jandarmeriei în vederea monitorizării zonei unde este situat sediul serviciului de probațiune.
Direcția Națională de Probațiune va continua să informeze public în legătură cu rezultatul cercetărilor.