Skip to content Skip to footer

Știri și noutăți

,,Activitate organizată de Serviciul de Probațiune Botoșani și Serviciul de Probațiune Suceava în cadrul proiectului Correctional”

Cu ocazia întâlnirii din data de 07.12.2021, organizată de Serviciul de Probațiune Botoșani, Serviciul de Probațiune Suceava și Penitenciarul Botoșani, ce a avut loc în cadrul Penitenciarului Botoşani, au fost prezentate și aspecte relevante cu privire la Proiectul Correctional, proiect implementat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune, cu sprijinul partenerilor norvegieni, în perioada 2019-2024, finanțat din fonduri ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 prin Programul “Justiție”.

Acest proiect sprijină atingerea unor obiective strategice stabilite pentru sistemul de probațiune și reinserția socială a unor categorii vulnerabile de persoane sancționate/condamnate. Obiectivele vizate urmează a fi atinse atît prin oferirea unor formări specifice pentru personalul penitenciar și pentru personalul de probațiune și prin introducerea de noi instrumente de lucru (programe de reintegrare), dar mai ales prin dezvoltarea colaborării dintre sistemul penitenciar și sistemul de probațiune.

Proiectul Correctional își propune să contribuie la deschiderea unei direcții de dezvoltare în care sistemul penitenciar și sistemul de probațiune lucrează într-o manieră cât mai integrată în vederea reintegrării sociale a persoanelor condamnate.

Participanți la această întâlnire au fost reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi colaboratori ai serviciilor de probaţiune precum cei din cadrul: Tribunalului Botoșani, Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, AJOFM Botoșani, Instituției Prefectului Botoșani, Inspectoratului Școlar Botoșani,  dar și reprezentanți ai Asociației Fight for Freedom.

Activitate organizată de Serviciul de Probațiune Constanța, derulată în cadrul proiectului 4 NORM-ality

În perioada 2019 – 2023, Direcția Națională de Probațiune (DNP) implementează, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu alți parteneri din România și Norvegia, proiectul „Îmbunătățirea serviciilor corecționale din România prin implementarea principiului normalității – 4NORM-ality”, finanțat prin Programul „Justiție”, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014 – 2021. Programul este implementat în baza unui contract de finanțare  încheiat între Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Națională de Probațiune și alți parteneri.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor corecționale din România prin implementarea principiului normalității – 4NORM-ality” urmărește implementarea principiului normalității la nivelul serviciilor corecționale (servicii de probațiune și unități penitenciare) din România, în vederea creșterii șanselor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Astfel, potrivit principiului normalității, persoanele condamnate aflate în detenție trebuie să beneficieze de aceleași condiții pe care le-ar fi avut în mod normal în viața lor de zi cu zi, dacă s-ar fi aflat în libertate. Practic, cu cât este mai redusă diferența dintre viața socială din detenție şi cea din exterior, cu atât va fi mai ușoară tranziția de la detenție la libertate.

Una dintre activitățile programului 4NORM-ality vizează crearea unui program de responsabilizare pentru deținuți care aparțin etniei rome și altor grupuri vulnerabile, în principal prin crearea unei noi rutine zilnice pentru deținuți. Programul de responsabilizare a fost creat și se află în prezent în faza de pilotare, urmând a fi implementat în trei penitenciare, respectiv Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Craiova și Penitenciarul Ploiești.

În data de 25.11.2021, Serviciul de Probațiune Constanța a organizat, în Aula Bibliotecii Județene “Ioan N. Roman” din municipiul Constanța, o întâlnire de lucru în cadrul căreia s-a realizat prezentarea proiectului 4 NORM-ality unor instituții și organizații neguvernamentale din comunitate, cu scopul sensibilizării acestora în vederea semnării unui protocol de colaborare. Prin acest protocol de colaborare se dorește implicarea unor actori din comunitate în pilotarea Programului de responsabilizare pentru deținuții de etnie romă și alte categorii de deținuți cu risc de excludere. La întâlnirea menționată au participat următoarele instituții și organizații neguvernamentale din comunitate:

– Penitenciarul Poarta Albă

– Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța

– Inspectoratul Județean de Poliție Constanța – Serviciul Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciul Cazier Judiciar

– Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța- Serviciul de Intervenții în Situații de Trafic, Migrație, Repatriere, Exploatare și Asistență Stradală

– Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța

– Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

– Direcția Generală de Asistență Socială Constanța

–  Fundația Stânca Veacurilor

– Asociația Speranță și Încredere

– Inspectoratul Școlar Județean

– Structura Teritorială – Colegiul Național al Asistenților Sociali Constanța

– Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța

– Instituția Prefectului Constanța

– Centrul de Sănătate Mintală Adulți – Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Întâlnirile de lucru în cadrul parteneriatului dezvoltat în implementarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, între Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția Națională de Probațiune continuă

Întâlnirile de lucru cu partenerii locali implicați în activitățile de reintegrare socială a persoanelor sancționate penal au continuat și în perioada octombrie – decembrie 2021. Astfel, serviciile de probațiune Bihor, Botoșani, Mehedinți, Suceava, Vrancea au organizat, alături de unitățile penitenciare din aceeași circumscripție teritorială, în format față în față sau on-line, întâlniri de lucru cu reprezentanții instituțiilor partenere locale (ex: Penitenciar, Tribunal, Parchet, Instituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte, Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților,  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare și Control Antidrog ș.a.)

Astfel de evenimente sunt prevăzute în cuprinsul Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr.430/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494/11.06.2020), în cadrul Activității 1.I.4 ,,Organizarea unor întâlniri locale de diseminare a unor modele profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, document strategic al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în care Direcția Națională de Probațiune este implicată ca partener.

Mulțumim colaboratorilor!

Continuarea sesiunilor de pregătire pentru consilierii de probațiune debutanți în sistemul de probațiune în perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2021

Formatorii din cadrul Direcției Naționale de Probațiune au derulat în perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2021 noi sesiuni de formare inițială pentru cei 158 de consilieri de probațiune care au debutat în activitatea de probațiune în cursul acestui an.

Asa cum cunoasteți, stagiul de pregătire initiala (induction) pentru consilierii de probațiune debutanți cuprinde, de regula în primele trei luni de activitate, sesiuni de formare inițială care se organizează parțial la nivelul serviciului de probațiune, cu implicarea supervizorilor, și parțial la nivel central, în scopul respectării Standardelor ocupaționale pentru educație și formare privind profesia de consilier de probațiune, aprobate prin Decizia ANC nr. 68/26.04.2017.

Noua serie a sesiunilor de formare inițială este derulată tot în modalitatea de livrare on-line, în condițiile pandemice actuale, pe tematici precum comunicarea, managementul comunicării și gestionarea situațiilor de criză, asistarea și îndrumarea persoanelor sancționate, derularea de programe de reintegrare,  teorii si metode specifice de lucru, asistarea persoanelor liberate din penitenciar, colaborarea cu comunitatea.

Noi  sesiuni de formare în sfera dezvoltării modelării prosociale și interviului motivațional, vor fi programate a fi derulate în format față în față  în cursul anului viitor.

Le mulțumim cursanților pentru participare si frumoasa implicare în cadrul sesiunilor de formare și dorim tuturor succes în activitate!

,,Întâlniri de lucru în cadrul parteneriatului dezvoltat în implementarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, între Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția Națională de Probațiune”

În cursul lunii septembrie, serviciile de probațiune Brăila, Brașov, Bistrița- Năsăud, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Teleorman, Tulcea, Vaslui au organizat, alături de unitățile penitenciare din aceeași circumscripție teritorială, în format față în față sau on-line, întâlniri de lucru cu partenerii locali implicați în activitățile de reintegrare socială a persoanelor sancționate penal.

Aceste întâlniri au constituit o ocazie pentru diseminarea unor modele de bună practică în domeniul reintegrării sociale, astfel de evenimente fiind prevăzute în cuprinsul Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr.430/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494/11.06.2020), în cadrul Activității 1.I.4 ,,Organizarea unor întâlniri locale de diseminare a unor modele profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, document strategic al Administrației Naționale a Penitenciarelor în care Direcția Națională de Probațiune este implicată ca partener.

Cu acest prilej s-au marcat cei 20 de ani de la înființarea sistemului de probațiune în România, precum și aprobarea H.G. nr. 863/2021 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului național de probațiune din România pentru perioada 2021-2025, precum și Planul general de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului național de probațiune din România pentru perioada 2021-2025 (publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 24 august 2021).

Astfel de întâlniri de lucru vor continua a fi organizate în cursul lunii octombrie și de alte servicii de probațiune din țară în colaborare cu partenerii locali.

Mulțumim colaboratorilor!

Direcția Națională de Probațiune și Inspectoratul General al Poliției Române, derulează programul ” În siguranță la volan! Stop accidentelor! ”

Direcția Națională de Probațiune și Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul consilierilor de probațiune din cadrul serviciilor de probatiune și a specialiștilor din cadrul serviciilor rutiere și a compartimentelor de analiză și prevenire a criminalității s-au implicat în dezvoltarea programului de prevenție În siguranță la volan! Stop accidentelor!

Programul a debutat în prima fază ca activități de prevenție inițiate la nivel local, variind ca structură și conținut, și a fost prelucrat și elaborat într-o variantă unitară la nivel național sub coordonarea Serviciului Metodologie și Formare Profesională din cadrul Direcției Naționale de Probațiune în colaborare cu specialiști din cadrul serviciilor de probațiune și ai Serviciului Cercetare si Dezvoltare Strategică, în dialog permanent cu specialiștii Direcției Rutiere și ai Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. S-a colaborat de asemenea în etapa elaborării programului cu reprezentați ai Asociației Victimelor Accidentelor Rutiere din România.

Programul a fost conceput pentru a veni în sprijinul reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, aflate în evidența serviciilor de probațiune, altele decât cele eligibile pentru programul Drink&Drive.

Programul În siguranță la volan! Stop accidentelor! are o structură modulară, care permite adaptarea intervenției la nevoile persoanelor sancționate și la riscul de comitere de noi fapte estimat.

Modulul de baza conține 4 sesiuni care au scopul de a sprijini participanții să obțină informații de natură juridică și de natură comportamentală, să dezvolte atitudini favorabile respectării legislației rutiere, să își analizeze și să înțeleagă mecanismele comportamentului propriu, să conștientizeze factorii care îi predispun la  comiterea de infracțiuni și să își dezvolte capacitatea de a exercita control asupra lor, astfel încât să reducă riscul acestora de a recidiva.

Modulele opționale privesc aprofundarea unor aspecte precum: alternative la infracțiune, elemente de legislație rutieră, conducere preventivă, perspectiva victimei, violența în trafic, acțiuni reparatorii.

Programul este aplicat în echipe mixte de tutori de program formate din reprezentanți ai structurilor de analiză și prevenire a criminalității, ai structurilor de poliţie rutieră și ai serviciilor de probațiune din fiecare judeţ, precum și alți invitați din comunitate, după caz.

Urmare a pilotării programului la nivelul întregii țări în perioada august 2020 – mai 2021, pe un număr de aproximativ 850 persoane, instituțiile implicate si-au dat acordul de a continua aplicarea programului ,,În siguranță la volan! Stop accidentelor!” cu regularitate, colecția de materiale a modulului de baza îmbogățindu-se cu noi materiale video și evenimente din trafic care sunt analizate în cadrul sesiunilor precum și cu introducerea unei noi tematici – violența în trafic.

Derularea de către Direcția Națională de Probațiune a sesiunilor de pregătire pentru consilierii de probațiune debutanți în sistemul de probațiune, din perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2021.

Direcția Națională de Probațiune derulează în perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2021, cursuri de formare inițială (induction) pentru 158 de consilieri de probațiune care au debutat în activitatea de probațiune în luna august 2021 și la 1 septembrie 2021.

Stagiul de pregătire pentru consilierii de probațiune debutanți cuprinde, în primele trei luni de activitate, sesiuni de formare inițială (induction), care se organizează parțial la nivelul serviciului de probațiune, cu implicarea supervizorilor, și parțial la nivel central, în scopul respectării Standardelor ocupaționale pentru educație și formare privind profesia de consilier de probațiune, aprobate prin Decizia ANC nr. 68/26.04.2017.

Cursul de formare inițială organizat în această perioadă este derulat în modalitatea de livrare on-line, în condițiile pandemice actuale, cu 4 grupe de consilieri, rulate câte două în paralel și este centrat pe tematici precum elaborarea referatelor de evaluare, evaluarea riscului și a nevoilor (SERN), supravegherea și managementul de caz.

Noi  sesiuni de induction în sfera dezvoltării abilităților necesare desfășurării  profesiei vor fi programate în perioada următoare.

Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune a fost aprobată de Guvern

Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021-2025, inițiată de Ministerul Justiției, a fost aprobată în ședința de Guvern din 11 august 2021

Este primul document de politică publică pentru sistemul de probațiune, asumat de Guvernul României, de la înființarea acestei instituții, în urmă cu 20 de ani.

Noua Strategie fundamentează direcţii de acţiune şi obiective pe termen mediu menite să asigure continuarea construcției unei instituţii de probaţiune eficiente şi configurarea necesarului de resurse umane, materiale şi financiare pentru perioada 2021 – 2025.

Printre obiectivele strategice ale documentului se numără:

  • consolidarea sistemului de probațiune din România prin implementarea unui management economico – financiar care să răspundă nevoilor actuale de dezvoltare ale sistemului naţional de probaţiune, informatizarea sistemului și consolidarea capacităţii administrative a instituției;
  • dezvoltarea resurselor umane și promovarea standardelor etice şi de conduită anticorupție la nivelul sistemului naţional de probaţiune;
  • îmbunătăţirea serviciilor furnizate şi dezvoltarea de parteneriate pentru integrarea și valorificarea contribuției instituțiilor din comunitate sau expertizei internaționale în activitatea de probațiune.

Dinamica ultimilor ani în ceea ce privește raportul dintre populația penitenciară și cea aflată în executarea unor măsuri și sancțiuni neprivative de libertate, sub supravegherea serviciilor de probațiune, a determinat și determină în continuare nevoia de programare strategică a dezvoltării sistemului de probațiune din România, în contextul gestionării de către sistemul de probațiune a peste 90.000 de persoane/anual față de care au fost dispuse măsuri și sancțiuni neprivative de libertate.

Reamintim că, în hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, în cauzele conexate Rezmiveș și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat că una dintre măsurile generale care trebuie puse în aplicare, în vederea reducerii supraaglomerării carcerale și a condițiilor inadecvate de detenție (paragraful 114 coroborat cu 118 din hotărâre), este asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de probațiune.

Astfel, aprobarea acestui act normativ de către Guvernul României reprezintă și îndeplinirea uneia dintre măsurile cuprinse în Planul de acțiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmives și alții împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României.

Sari la conținut