Continuarea sesiunilor de pregătire pentru consilierii de probațiune debutanți în sistemul de probațiune în perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2021
Formatorii din cadrul Direcției Naționale de Probațiune au derulat în perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2021 noi sesiuni de formare inițială pentru cei 158 de consilieri de probațiune care au debutat în activitatea de probațiune în cursul acestui an.
Asa cum cunoasteți, stagiul de pregătire initiala (induction) pentru consilierii de probațiune debutanți cuprinde, de regula în primele trei luni de activitate, sesiuni de formare inițială care se organizează parțial la nivelul serviciului de probațiune, cu implicarea supervizorilor, și parțial la nivel central, în scopul respectării Standardelor ocupaționale pentru educație și formare privind profesia de consilier de probațiune, aprobate prin Decizia ANC nr. 68/26.04.2017.
Noua serie a sesiunilor de formare inițială este derulată tot în modalitatea de livrare on-line, în condițiile pandemice actuale, pe tematici precum comunicarea, managementul comunicării și gestionarea situațiilor de criză, asistarea și îndrumarea persoanelor sancționate, derularea de programe de reintegrare, teorii si metode specifice de lucru, asistarea persoanelor liberate din penitenciar, colaborarea cu comunitatea.
Noi sesiuni de formare în sfera dezvoltării modelării prosociale și interviului motivațional, vor fi programate a fi derulate în format față în față în cursul anului viitor.
Le mulțumim cursanților pentru participare si frumoasa implicare în cadrul sesiunilor de formare și dorim tuturor succes în activitate!