Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer

Continuare sesiuni de pregătire inițială, în perioada iulie – august 2023, pentru consilierii de probațiune nou angajați în sistemul de probațiune

Direcția Națională de Probațiune a derulat în perioada 3-7 iulie si 31 iulie – 4 august, cursuri de formare inițială pentru consilierii de probațiune care au debutat în activitatea de probațiune în luna ianuarie 2023.

Stagiul de pregătire pentru consilierii de probațiune debutanți cuprinde, în primele luni de activitate, sesiuni de formare inițială (induction), care se organizează parțial la nivelul serviciului de probațiune, cu implicarea supervizorilor, și parțial la nivel central, în scopul respectării Standardelor ocupaționale pentru educație și formare privind profesia de consilier de probațiune, aprobate prin Decizia ANC nr. 68/26.04.2017.

Cursul de formare inițială organizat în lunile iulie – august a fost derulat în format față în față cu 2 grupe de consilieri, fiind centrat pe tematici precum dezvoltarea abilităților privind modelarea prosocială și motivarea, comunicarea și programele de reintegrare socială.

Aceste cursuri sunt organizate în continuarea cursurilor de formare derulate on–line la nivel central din perioada 15-26 mai 2023 pe teme specifice evaluării riscului și a nevoilor (SERN), elaborării referatelor/rapoartelor de evaluare, supravegherii și managementului de caz.

O nouă sesiune de induction în sfera dezvoltării abilităților necesare desfășurării profesiei va fi programată în perioada următoare, cu o nouă grupă de consilieri.

Sari la conținut