,,Activitate organizată de Serviciul de Probațiune Botoșani și Serviciul de Probațiune Suceava în cadrul proiectului Correctional”
Cu ocazia întâlnirii din data de 07.12.2021, organizată de Serviciul de Probațiune Botoșani, Serviciul de Probațiune Suceava și Penitenciarul Botoșani, ce a avut loc în cadrul Penitenciarului Botoşani, au fost prezentate și aspecte relevante cu privire la Proiectul Correctional, proiect implementat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune, cu sprijinul partenerilor norvegieni, în perioada 2019-2024, finanțat din fonduri ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 prin Programul “Justiție”.
Acest proiect sprijină atingerea unor obiective strategice stabilite pentru sistemul de probațiune și reinserția socială a unor categorii vulnerabile de persoane sancționate/condamnate. Obiectivele vizate urmează a fi atinse atît prin oferirea unor formări specifice pentru personalul penitenciar și pentru personalul de probațiune și prin introducerea de noi instrumente de lucru (programe de reintegrare), dar mai ales prin dezvoltarea colaborării dintre sistemul penitenciar și sistemul de probațiune.
Proiectul Correctional își propune să contribuie la deschiderea unei direcții de dezvoltare în care sistemul penitenciar și sistemul de probațiune lucrează într-o manieră cât mai integrată în vederea reintegrării sociale a persoanelor condamnate.
Participanți la această întâlnire au fost reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi colaboratori ai serviciilor de probaţiune precum cei din cadrul: Tribunalului Botoșani, Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, AJOFM Botoșani, Instituției Prefectului Botoșani, Inspectoratului Școlar Botoșani, dar și reprezentanți ai Asociației Fight for Freedom.