Skip to content Skip to footer

Lună: aprilie 2025

Participarea Serviciului de Probațiune Cluj la conferința ”Ocrotirea interesului superior al copilului între realitate și deziderat”

Serviciul de Probațiune Cluj a participat la conferința cu titlul „Ocrotirea interesului superior al copilului între realitate și deziderat”, organizată în data de 11 aprilie 2025, la Cluj-Napoca, de Asociația “Justiție pentru minori”.

Evenimentul dedicat promovării unei abordări pluridisciplinare în cauzele ce implică minori, a reunit, deopotrivă, specialiști din domeniul juridic, psiho-social și educațional, precum judecători, consilieri de probațiune, avocați, asistenți sociali, psihologi și alți practicieni care activează în sfera dreptului penal și civil pentru minori.

Serviciul de Probațiune Cluj a expus rolul și atribuțiile instituției în raport cu minorii inculpați și sancționați penal. S-au accentuat competențele profesionale din etapa presentențială (întocmirea referatelor de evaluare psiho-socială în toate cauzele cu inculpați minori), precum și din cea execuțional-penală, când față de aceștia se aplică una dintre următoarele măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică; sau când instanța de judecată a dispus înlocuirea unei măsuri educative privative cu una neprivativă de libertate (asistarea zilnică) sau liberarea din centrul educativ/de detenție pe durata restului rămas neexecutat.

S-au prezentat factorii de risc în delincvența juvenilă, cadrul legislativ-procedural, bunele practici, dar și dificultățile întâmpinate în activitatea cu minorii care au încălcat legea penală. Dintre impedimentele la executare amintim, în mod special: durata scurtă a măsurilor educative, lipsa ori insuficiența serviciilor sociale apte să asigure o eficientă prevenție, acoperirea nevoilor identificate la minori și tineri, reinserția în circuitul educațional formal și în cele din urmă, reabilitarea socială a acestora.

Concluziile dezbaterilor converg către utilitatea unor propuneri legislative în scopul asigurării unei durate optime a măsurilor educative sau a armonizării procedurilor de inserție socială a minorilor care iau contact cu legea penală (dezvoltarea/suplimentarea de programe, cursuri de alfabetizare/școlare/profesionale, de tip “A doua șansă”), în scopul recuperării restantului educațional, a prevenirii abandonului școlar, dar și al eșecului ulterior de integrare pe piața muncii (în condițiile analfabetismului, ale nefinalizării ciclului primar/gimnazial sau lipsei unei calificări profesionale).

Întâlnirea a decurs într-o manieră interactivă, participanții manifestând un real interes, precum și o comunicare autentică și responsabilă pentru temele abordate, în scopul de a răspunde cât mai eficient nevoilor și interesului superior al copilului. Serviciul de Probațiune Cluj este interesat în a menține și promova cooperarea interinstituțională și va participa activ la dezbateri care vizează diminuarea factorilor de risc și prevenirea infracționalității.

Sustenabilitatea proiectelor de cercetare-dezvoltare din probațiune: de la 4NORM-ality, către PRO-VOCEM – Probationers’ Voices Reviving Memories , pentru întemeierea sensibilității culturale în lucrul cu persoanele de etnie romă

Ziua internațională a romilor are însemnătate și pentru sistemul de probațiune din România.

Reprezentanți ai Compartimentului Cercetare și Dezvoltare Strategică din cadrul Direcției Naționale de Probațiune au inițiat și pus în practică parteneriate cu instituții relevante, pentru întemeierea pe dovezi obținute cu mijloacele specifice cercetării-dezvoltării, a sensibilității culturale în lucrul cu persoanele de etnie romă din evidențele serviciilor de probațiune.

În continuarea proiectului 4NORM-ality, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021, s-a început implementarea proiectului PRO-VOCEM, susținut financiar de Comisia Europeană prin programul „Citizens, Equality, Rights and Values Programme (CERV)”.

Astfel, în coordonarea Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Penal Reform International, probațiunea din Bulgaria (General Directorate Execution Of Sentences Bulgaria) și Teatrul Basca vom lucra pentru studierea și creșterea gradului de conștientizare cu privire la rădăcinile și manifestările istorice complexe ale rasismului, discriminării și excluziunii sociale cu care se confruntă persoanele  de etnie romă aflate în supravegherea sistemului de probațiune.

Proiectul PRO-VOCEM se va derula pe perioada a doi ani și include colectarea de istorii orale și mărturii de la romi și rudele lor mai în vârstă, analizarea legăturilor dintre narațiunile personale și contextul istoric mai larg, desfășurarea de mese rotunde cu experți, producerea de rapoarte de cercetare și materiale educaționale, organizarea de evenimente de sensibilizare, desfășurarea de sesiuni de teatru-forum, organizarea de ateliere educaționale și de formare pentru viitori profesioniști, angajarea în activități de diseminare și advocacy.

Participarea unui reprezentant al Direcției Naționale de Probațiune la evenimentul internațional ”Yellow Ribbon Run” – Cursa simbolică incluzivă

Șeful Serviciului de Probațiune Ialomița, doamna Carmen Mocanu, a participat în data de 19 martie 2025, la ”Yellow Ribbon Run” – Cursa simbolică incluzivă, care a avut loc în Zagreb, Croația. Această competiția organizată, sub moto-ul „Scăpați de prejudecăți!”, de către Ministerul Croat al Justiției, Administrației și Transformării Digitale, Direcția pentru sistemul penitenciar și probațiune din Croația ca parte a proiectului bilateral  Consolidarea capacității și a vizibilității sistemelor penitenciar și de probațiune, finanțat de Mecanismul Financiar Norvegian.

Cursa și-a propus să sprijine persoanele cu un trecut infracțional, să promoveze reintegrarea acestora în comunitate, să încurajeze o societate mai incluzivă, să inițieze discuții cu privire la stereotipurile și prejudecățile legate de foștii infractori, să sensibilizeze publicul cu privire la importanța reabilitării și să îl informeze cu privire la rolul sistemelor penitenciare și de probațiune în consolidarea siguranței comunității. Participanții, printre care se numără foști deținuți, ofițeri de penitenciare și reprezentanți ai diferitelor organizații, aleargă împreună purtând panglici galbene ca simbol al sprijinului oferit

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Confederației Europene de Probațiune și peste 350 de persoane, inclusiv ministrul Ministerului Justiției, Administrației și Transformării Digitale din Croația, ambasadorul adjunct al Regatului Norvegiei, o delegație din Norvegia, deținuți, ofițeri de penitenciare, gardieni de penitenciare, directori de birouri de probațiune, ofițeri de probațiune, judecători, sportivi proeminenți, cadre universitare și alte părți interesate din comunitatea locală pentru a sublinia importanța sprijinului social în procesul de reintegrare a persoanelor cu un trecut infracțional.

Întrucât 19 martie 2025 este, de asemenea, Ziua Tatălui, această dată a fost aleasă pentru a sublinia faptul că deținuții și persoanele aflate în probațiune sunt, de asemenea, părinți, iar evenimentul s-a bucurat de participarea familiilor acestora.

Nena Peric, consilier superior în cadrul Biroului de Probaţiune Zagreb 1  ne-a relatat: “Se aștepta ca la cursă să participe între 300 și 400 de persoane. Invitațiile au fost trimise tuturor închisorilor, penitenciarelor, birourilor de probațiune, instanțelor din Zagreb și județul Zagreb, secțiilor de poliție, centrelor de asistență socială, persoanelor juridice care colaborează la executarea serviciului comunitar, spitalelor, organizațiilor partenere, universităților și reprezentanților orașului Zagreb. Am fost extrem de încântați că reprezentanți din Slovenia, Letonia, Lituania, Republica Cehă, Norvegia, România și Ucraina au putut participa la cursa de la Zagreb. La cursă au participat aproximativ 60 de deținuți din penitenciarele de tip semi-deschis și deschis care sunt eligibili pentru eliberare temporară, împreună cu 30 de agenți de probațiune de la Biroul de probațiune Zagreb I și Biroul de probațiune Zagreb II. Întreaga organizare a cursei a fost rezultatul eforturilor ofițerilor de probațiune și a celor din sistemul penitenciar, care au desfășurat în mod voluntar toate activitățile, în plus față de sarcinile lor obișnuite.”

Elemente de context:

Proiectul Yellow Ribbon a fost lansat în Singapore în 2004. Scopul său este de a promova comunitatea, înțelegerea și sprijinul reciproc, contribuind la o societate mai deschisă și mai primitoare. Este o mișcare care se străduiește să construiască o societate mai incluzivă prin schimbarea mentalității societății pentru a oferi persoanelor care au săvârșit infracțiuni o a doua șansă în viață, astfel încât aceștia să poată contribui și să dea mai departe societății. Inițiativa a fost lansată în 2004 de rețeaua CARE (Community Action for the Rehabilitation of Ex-Offenders). Acesta subliniază importanța speranței, a rezilienței și a celei de-a doua șanse, pentru a construi o societate mai incluzivă și mai coerentă pentru toți.

Conceptul seamless în practică. Cooperarea între probațiune, penitenciar și comunitate

În perioada 26-28 martie 2025, sistemul românesc de probațiune a fost gazda vizitei de studiu având ca temă ”Seamless concept in practice. Probation, penitentiary and community cooperation”, vizită organizată în cadrul unui proiect derulat cu asistență financiară din partea Norvegiei la inițiativa Serviciului de Probațiune din Letonia.

Proiectul a vizat schimbul de bune practici între 7 state beneficiare ale fondurilor norvegiene în exercițiul financiar 2014 – 2021, dar și cu implicarea Ucrainei, fiind  derulat de Serviciul de Probațiune din Letonia în parteneriat cu serviciile de probațiune din Croația, Republica Cehă, Lituania, România, Norvegia, Bulgaria.

Vizita de studiu desfășurată la Serviciul de Probațiune Constanța a reunit 15 reprezentanți ai sistemelor de probațiune din cele 8 state precizate anterior și a încheiat ciclul schimbului de experiență reciproc derulat în perioada noiembrie 2024- martie 2025. România a fost reprezentată de Iuliana Cărbunaru, inspector de probațiune din cadrul Direcției Naționale de Probațiune, vicepreședinte al Confederației Europene de Probațiune, Dana Adochiei, șef serviciu, Serviciul de Probațiune Constanța, Simona Lazăr, șef serviciu, Serviciul de Probațiune Giurgiu, Lavinia Gemănare, consilier de probațiune, Serviciul de Probațiune Constanța, Liliana Lupșica, consilier de probațiune, Serviciul de Probațiune Satu-Mare.

În timpul acestei vizite, delegațiile celor 7 state invitate au avut  o privire de ansamblu asupra  activității de probațiune din țara noastră, cu accent pe activitățile implementate cu sprijinul Granturilor Norvegiene în cadrul MFN 2014 – 2021.

Implementat cu succes de sistemul penitenciar norvegian, principiul „seamless” este un concept nou care a fost integrat pentru prima dată în realitatea românească în cadrul activităților proiectului Corecțional. Implementarea principiului „seamless” a ghidat dezvoltarea unei metodologii de cooperare între sistemul penitenciar și cel de probațiune, consolidând în același timp colaborarea cu autoritățile locale, pentru a asigura o abordare integrată a intervențiilor specifice și o tranziție ușoară a persoanelor condamnate în comunitate, cu sprijinul serviciului de probațiune.

Pe agenda evenimentului s-au aflat subiecte precum: prezentarea sistemului românesc de probațiune, cu  accent pe activitățile Serviciului de Probațiune Constanța, impactul Proiectului Corecțional și expunerea conceptului ”seamless”, din dublă perspectiva- a probațiunii și a penitenciarului, descrierea și vizitarea Centrului Multifuncțional de la Valu lui Traian edificat de Penitenciarul Poarta Alba prin Proiectul ”4 Normality” și care va deveni operațional în cursul anului 2025. Aflat spațial la granița dintre penitenciar și comunitate, acest centru va contribui, prin intermediul probațiunii, la facilitarea tranziției persoanelor care au săvârșit infracțiuni spre un parcurs prosocial, fiind o inițiativă românească care s-a materializat cu ajutorul Granturilor Norvegiene. Activitățile acestui eveniment au fost derulate cu contribuția Primăriei Constanța, Fundației ”Stânca Veacurilor” Constanța, Penitenciarului Poarta Albă- Secția Exterioară Valu lui Traian, Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța prin observarea modalităților concrete de colaborare între probațiune- penitenciar- comunitate în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate printr-un efort conjugat și unitar al organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale.

Experiența acestei inițiative de cooperare internațională a suscitat interesul tuturor participanților, conducând la o mai bună cunoaștere a practicilor derulate în domeniul probațiunii în statele participante și o sporire a încrederii pentru derularea de activități comune în viitor.

Dana Adochiei

Șef serviciu, Serviciul de Probațiune Constanța

Colaborarea cu mediul universitar – Conferința Probaţiunea – între vocaţie şi profesie

În data de  28.03.2025, a avut loc cea de-a doua ediţie a Conferinţei „Probaţiunea între vocaţie şi profesie”, eveniment organizat de Serviciul de Probaţiune Dolj în colaborare cu Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova.

La eveniment au luat parte profesionişti şi practicieni din domeniul probaţiunii, cadre didactice universitatre, alături de doctori, doctoranzi şi studenţi, întâlnirea înglobând participanţi din întreaga regiune a Olteniei.

Au fost prezentate comunicări cu caracter ştiinţific din domeniul probaţiunii, criminologiei, devianţei, delincvenţei şi justiţiei execuţional-penale. Conferința a fost organizată pe două secțiuni, în prima parte fiind susținute lucrări de către practicieni și cadre didactice, iar în cea de a doua parte de către studenți ai celor două facultăți mai sus menționate.

De asemenea, consilierii de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Dolj au realizat şi prezentări tip poster ce au fost expuse pe panoul facultăţii, fiind totodată organizat un info-point pentru studenții interesați de accesul la profesia de consilier de probațiune.

Evenimentul a avut scopul de a menține și dezvolta relațiile inter-instituționale cu partenerii locali și de a crește gradul de vizibilitate a specificului activității de probațiune, fiind centrat pe colaborarea specifică cu mediul academic, respectiv: implementarea unor proiecte de cercetare comune și supervizarea stagiile de practică ale studenților în cadrul Serviciului de Probațiune Dolj.

Colaborarea cu mediul universitar – – Workshop: Drumul către probațiune: o introducere teoretică în profesia de consilier

În data de 27 martie 2025, la sediul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, a avut loc evenimentul ”Drumul către probațiune: o introducere teoretică în profesia de consilier”.

La acesta au participat cadre didactice ale Facultăților de Psihologie și Drept (decanul Facultății de Psihologie dl. lector univ. dr. Cotruș Andrei și asistent univ. dr. Hurubă Raluca Ioana) și studenți ai celor două facultăți.

Scopul întâlnirii a fost acela de a familiariza studenții cu privire la sistemul și activitatea de probațiune și a le prezenta acestora modalitățile de a stagiilor de practică și  voluntariat, precum și oportunitățile de angajare în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș.

Reprezentanții Serviciului de Probațiune Mureș, șeful serviciului, Ovidiu Savu, consilierul de probațiune, Monica Adriana Dunca și consilierul de probațiune, Andruș Larisa Diana, au abordat teme care au vizat: prezentarea generală a activității de probațiune, respectiv activitatea de întocmire a referatelor și rapoartelor de evaluare, activitatea de supraveghere, munca neremunerată în folosul comunității, măsurile educative neprivative de libertate, programele de reintegrare socială, precum și unele date statistice relevante.

Discuțiile au generat interes, studenții manifestându-și intenția de a desfășura voluntariat în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș, iar între reprezentanții mediului universitar și cei ai serviciului de probațiune s-a abordat posibilitatea încheierii unui protocol de colaborare.

Serviciul de Probațiune Mureș dorește să continue organizarea de workshop-uri similare, în cadrul cărora să fie abordate teme specifice, de interes pentru studenți, apreciind faptul că printre aceștia se află viitorii consilieri de probațiune.

Sari la conținut