Skip to content Skip to footer

Zi: 2 aprilie 2024

Reintegrarea socială a persoanelor aflate în evidența sistemului de probațiune prin cursuri de pregătire școlară și de calificare profesională

Serviciul de Probațiune Constanța a organizat în data de 29.03.2024 o întâlnire regională pe tema Reintegrarea socială a persoanelor aflate în evidența sistemului de probațiune prin cursuri de pregătire școlară și de calificare profesională. Comunicare și modele de bune practici”, activitate derulată prin proiectul „Corecțional (Correctional)”, finanțat prin Programul „Justiție”, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014 – 2021 și implementat de către Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu alți parteneri din România și Norvegia.

Întâlnirea s-a desfășurat la Hotel Forum Continental din Constanța și a reunit profesioniști din șase județe ale regiunii de SE. Au fost prezenți specialiști ai Direcției Naționale de Probațiune, ai serviciilor de probațiune din județele Constanța, Galați, Brăila, Călărași, Ialomița și Tulcea, reprezentanți ai autorităților locale precum și specialiști ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă, ai Inspectoratelor Școlare Județene și furnizori privați de cursuri de calificare.

Întâlnirea regională s-a desfășurat în scopul împărtășirii modelelor de bune practici și a identificării de soluții pentru activitatea cu persoanele aflate în executarea unor sancțiuni și pedepse neprivative de libertate, care au impusă de instanța de judecată obligația de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională.

Scopul proiectului „Correctional” este acela de a îmbunătăți capacitatea sistemului corecțional (penitenciar și probațiune) de a asigura servicii de reintegrare persoanelor condamnate (deținuți, foști deținuți și persoane aflate sub supravegherea serviciilor de probațiune), prin implementarea principiului norvegian „seamless” și prin investiții în dezvoltarea capitalului uman.

Sari la conținut